La începutul primului război mondial, familia Avakian (mama, trei fete și doi băieți), ca multe alte familii care au scăpat de pogromul din 1915, a părăsit țara de baștină și s-a refugiat în România, stabilindu-se pentru început în Dobrogea, la Balcic. Aici, văzându-i vrednicia și entuziasmul, Jean Alexandru Steriadi i-a propus lui Avakian să vină la București, oferindu-i adăpost la Muzeul Kalinderu, al cărui director era, și l-a angajat ca paznic al muzeului.

Hrandt Avakian a avut la bază studii libere de pictură executate pe lângă maeștrii ai artei plastice românești precum Jean Alexandru Steriadi și Alexandru Satmari.

Hrandt Avakian expus în multe expoziții de pictură din București (1928,1943, 1957, 1963, 1967 și 1975) și din Erevan (Armenia) (1960 și 1962)

De asemenea, a participat și la „Salonul de Desen și Gravură“ de la București, din 1930, precum și la „Salonul Oficial“ din 1934.

Tot în 1934, Hrandt Avakian și Ștefan Constantinescu deschid la București o expoziție cu picturi înfățișând Balcicul.

Lucrările sale se găsesc expuse în muzee din România, ca „Muzeul Zambaccian“ din București, „Muzeul Național de Artă“ din Cluj și „Muzeul de Artă“ din Constanța, dar și în colecții din străinătate (Franța, Bulgaria, Germania, Liban, Rusia și SUA).

După al doilea război mondial, Hrandt și sora sa Beatrice au început să colecționeze sistematic obiecte de artă, pe care le-au donat statului român în 1971. Începand cu 1974, această colecție a devenit accesibilă publicului, în clădirea din Str. Arhitect Ion Mincu nr. 19.

Colecția fraților Beatrice și Hrandt Avakian, alcătuită din obiecte de artă orientală, picturi pe mătase și figurine din fildeș provenite din Japonia, statuete din India, Tibet, țările arabe, piese de orfevrerie lucrate de meșteri din Sibiu, din Anglia sau Franța, dar și o serie de tablouri ale unor artiști ca Grigorescu, Pallady, Steriadi sau Petrașcu, a rămas în această locație până în 1978, când a fost transferată la Muzeul Colecțiilor de Artă.

Pleacă în Franța, la Paris, și se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, după care închiriază un atelier propriu în Montmartre(1912-1913). Revine în țară în 1913.

În 1895, se înscrie la Academia de Artă, în atelierul lui Uhde. În 1897, lucrează cu Hollosy la Baia Mare. Studiază și la Academia Julian cu Jean Paul Laurens. Expune la Paris. Întors în țară, expune la expoziția artiștilor în viață. Participă la constituirea Societății Tinerimea Artistică, în 1902, și , ca fondator al ei, se bucură de succese.

Compozițiile lui sunt lăudate. În 1902, organizează și prima expoziție personală. N.Grigorescu își exprimă admirația pentru pictura lui. Lucrează intens peisaje din Moldova, Brăila, Herța. Face și desene. Impresionismul picturii lui dobândește o notă particulară, lipsită de spontaneitate. Expunela Tinerimea Artistică, la Atena și München. Este premiat la Salonul Oficial. Se remarcă și ca portretist, fiind considerat egalul lui G.D.Mirea. Execută picturi murale: plafonul caselor Kalinderu și Cantacuzino. Pictează nuduri în spirit secesionist. Cu timpul, pictura sa devine idilică. În timpul războiului rămâne în București, sub ocupație germană, ceea ce face ca opinia publică să-i fie ulterior defavorabilă.

Organizează o academie liberă de pictat. O dată cu ofensiva contra Tinerimii Artistice, Verona, suferă multe critici. Ultima lui manifestare de prestigiu a fost în 1921, având o mare expoziție personală. Participă la Bienala de la Veneția. Continuă să fie numit în jurii, dar critica dură îl afectează și, în 1934, bolnav de reumatism, este amenințat cu paralizia. Multe dintre lucrările lui sunt distruse într-un incendiu, în 1937(peste 100 de lucrări).

A murit în 26 martie 1946, suferind și uitat, la București.

„În prima parte a activității sale creatoare a executat portrete și peisaje într-o viziune realist-tradițională, pe care a abandonat-o mai târziu în favoarea unei formule constructiviste cu rapeluri figurative și nuanțe umoristice.

În 1945 s-a înscris la Institutul de arte din Iași, unde a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu, și l-a absolvit în 1950.

A dat un concurs în urma căruia a primit bursa Nicolae Grigorescu a Academiei Române, care consta într-un an de studii la Leningrad și un an la Paris. Astfel, a urmat cursuri de perfecționare la Academia Repin din Leningrad și la Academia liberă din Paris, de unde a continuat la Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres.

A fost profesor universitar la Conservatorul George Enescu din Iași, unde a deținut și funcția de rector.

A executat ilustrații de carte la opere de Ionel Teodoreanu, Anton Bacalbașa, Petru Prânzei și Valentin Ciucă.

Lucrări ale sale se găsesc în muzee din România: Muzeul Municipal din Huși, Muzeul de Artă din Iași, Muzeul de Artă din Piatra Neamț, Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, dar și în muzee și colecții particulare din străinătate: Rio de Janeiro, Valletta, Poitiers, Ciudad de Mexico, Praga, Franța, Italia, Israel, Grecia, Germania.

Unul dintre cele mai controversate tablouri a fost cel în care cuplul Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu ciocnește un pahar cu vin roșu cu domnitorul Ștefan cel Mare, care scoate din tablou o mână în care ține un pahar.”

A studiat cu Nicolae Vermont și George Demetrescu Mirea la Ecole des Beaux Arts Paris.
Începând cu 1919 participă la Saloanele Oficiale din București, dar și la Saloanele Independenților din Paris și Laussanne.

A facut opera monumentală la Albă Iulia și Mamaia, pictând  toată viața cu sentimentul libertății depline și mărturisindu-se, fără inhibiții si încăpățânări stilistice, în forme și culori ce trădau pasiunea pentru claritate și expresivitate.

Peisajelor, le-a redescoperit măreția și tihna.  A mai pictat și naturi statice, compoziții, fragmente din natură ce l-au impresionat, precum și chipuri surprinse în plină activitate.

Câteva peisaje amintesc de Cezanne, un Cezanne pe care pictorul parcă vrea să știe că l-a asimilat,  cu admirație.

Prima expoziție personală o are la Iași, în sălile Teatrului Național, în 1900. Este numit profesor la Școala Normală(1901). Are expoziții personale, la Ateneu(1914 și 1915), sala Franklin(1918 și 1919), Arta(1921), Ileana(1925), Iași(1927 și 1930), Dalles (1935 și 1937).

În 1916 a fost numit profesor suplinitor la Școala de Belle Arte din Iași. Expune la Maison d’Art (1922-1923), pasajul Vilagrosse (1923), Salonul Moldovei (1942), București(1943).

Băncilă poate fi numit pictorul muncitorimii, datorită temelor desprinse din viața acestei categorii sociale. Pictura sa este temperamentală, tranșantă, puțin primitivă în senzații, expresionistă ca manieră plastică.

Octav Băncilă s-a  bucurat de o mare popularitate. A murit la 3 aprilie 1944, la București.

Călătorește în Maroc și Algeria(1911-1913). Expune la Salonul Oficial. Profesor de desen la Bârlad.

În timpul primului război mondial a fost prizonier la Turtucaia. Din 1919 expune la Tinerimea Artistică și la Arta Română.

În 1934 are o expoziție personală la Dalles. În 1936 expune la Casa Mozart. Între 1937-1942 lucrează pentru negustorul de tablouri Horovitz. În 1958 se retrage ca pensionar al U.A.P.

Leon Biju a realizat remarcabile peisaje din călătoriile sale în Egipt, Maroc, Italia, care s-au bucurat de succes. A pictat numeroase flori și naturi statice.

A fost un bun desenator. A avut o cromatică personală bazată pe brunuri, pictura fiindu-i elogiată de G.Oprescu, H.Blazian, E.Crăciun ș.a. A murit la 15 februarie 1970, la București.